Go Free – Jurnalism Creativ pentru Democrație

Category
Animație și video, Design editorial, Ilustrație
Tags
comunism, Go Free, Jurnalism Creativ pentru Democrație, Sighet
About This Project

Jurnalism Creativ pentru Democrație a fost implementat de Asociația Go Free în perioada martie-mai 2013 în două locații din România, Sighetu-Marmației, respectiv în Cluj-Napoca. Scopul proiectului a fost să pregătească tinerii în domeniul valorilor și comportamentelor democratice, al instrumentelor de participare civică, dar și să dezvolte competențe în jurnalism. În timp ce, în perioada comunistă, libertatea de exprimare era adesea percepută ca nesupunere sau amenințare față de regim și pedepsită cu închisoarea, astăzi oamenii au drepturi și libertăți de care uită, de multe ori, să facă uz. Proiectul a fost, în fond, o invitație pentru tineri la participare și implicare în viața comunității.

Rezultatele finale ale proiectului au fost colectate într-o ediție specială a revistei Go Free, iar poveștile descoperite la Sighet au fost concentrate, devenind baza pentru scurtmetrajul „Ce-ar fi fost dacă?”.